Am efectuat un studiu social neștiințific pe un eșantion de patru albine.
În jumătate de oră din măsura timpului pentru om, nu pentru albină.
Pentru albinele eclozate în sezonul activ, viața se măsoară în 40 de zile, ce se traduc în 960 de ore care înseamnă 57.600 de minute iar 30 de minute înseamnă 0,052 % din viața lor.
Și se făcea că o albină poleniza cu sârg fiecare deschidere din inflorescența unei flori de trifoi, trecea la vecina ei și tot așa. Altă albină se dădea cu cremă cu propolis pe pleoape, cealaltă problematiza existența norilor fumând un chiștoc și alta bea cafea. Toate cele din urmă polemizau despre cum poleniza “Dorele”, din când în când.
Surprinzător, nimic din toate astea nu s-a întâmplat.
Dar am observat că albinele românești nu suferă de „Sindromul Dorele”, specific spațiului mioritic.
Deși băștinașe, munceau aripă la aripă cu perseverența pe care doar puțini dintre noi o avem în manifestările solidarității. Cât despre mutualism nici nu mai pomenesc. Suntem la unghia degetului mic pe care nu îl are albina.
Concluzia studiului e că trebuie să mai beau o cafea.
Cu toc,
G.
P.S.: „Doar solitarul e solidar.” – José Bergamín Gutiérrez