Când ai procentul mare compensenzi că ai rușinea mică.
Azi, după ce am citit un material al Emiliei Șercan, jurnalist de investigații, m-am cutremurat. Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea pentru un demers sănătos bazat pe o anchetă care încarnează cu acuratețea dedicației acest material scris excelent. Bine documentat și împănat cu coerența ochiului obiectiv, expune anomalii etice cu manifestări maligne în mediul academic, punând reflectorul pe o uriașă caracatiță a intereselor politice.
Și iaca ce aflăm noi azi datorită unei femei cu profesionalism și curaj, ca multe din istoria care nu se predă la școală, din păcate:
Zbuciumant, nu-i așa?
Asta în condițiile în care vorbim de fabrica de oameni ai legii. Sănătos nu-i niciunde, dar, să fim serioși, domeniul adaugă plusul de tragedie letal eticii. Iar procentul ce se întrezărește este supraponderal în realitatea în care se verifică toate tezele integral cu parametrii corecți de similitudine ai softului pentru antiplagiat acceptat de 2 CNDATCU (Ordin nr. 3485/24.03.2016 – cnatdcu.
Parametrii pe care, în 31 octombrie 2018, înainte de verficarea a doar 82 de teze din 333 și nici acelea integral, forul superior al Academiei de Poliției, a luat decizia, precum o floricică la o cafeluță unanimă, să-i dopeze și să modifice pragul de alertă pentru coeficientul de similitudine 2, umflându-l de la 25% la 30%, după cum ne luminizează Emilia Șercan în materialul publicat astăzi.
Caracatița nu e doar un film polițist vechi
Materialul urmărește cronologia unei încercări reușite de a desfigura mediul academic și este susținut cu o anchetă desfășurată pe luni de zile și o monitorizare a subiectului de la încă aparația fenomenului pe care îl găsiți și în alte materiale, dar, cu precădere, revelator este cel publicat de Emilia Șercan la 1.11.2016 cu titlul Ordinea Publică: istoria unei “științe” în care România a dat 300 de doctori în 15 ani , tot pentru PRESSONE.
Nu are sens să repet, cum nici nu am competența să o fac, ceea ce doamna E. Șercan a trudit ca să poată expune un nivel de corupție demn de filmele clasice cu mafioți, însă consider că merită propagat cu ecou modul inimaginabil în care a fost permis să ia naștere această creatură doar în baza puterii a doi oameni de stat, Ecaterina Andronescu și Gabriel Oprea, sub guvernarea lui Adrian Năstase. Desigur cu o listă de alți oameni ale căror capete s-au pătat pe întreg drumul în care s-a creat un domeniu doctoral fără susținerea unei științe în care să devii doctor.
Astfel 3„2002 va rămâne în istoria educației din România ca anul de înfiinţare a primului domeniu doctoral care nu corespunde niciunei ştiinţe: Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.”
O radiografie mai veche
Am soră, prieteni, oameni dragi care au lucrat între 4 și 9 ani la un doctorat, cu pauze date de viață, cu diverse situații și nu am cum să dezvolt organ de toleranță pentru cei fără pasiune și fără dedicație care vor titluri fără să facă efort, fără să învețe, fără să își folosească rețeaua neuronală, pentru cei care doar își însușesc ce ei nici nu gândesc. Cu atât mai puțin pentru cei care se folosesc de aceste titluri false și ne mai și reprezintă politic.
Mă tot gândeam de unde vine totuși la noi toleranța crescută pentru impostură. Și, doar presupun, că în conștiința colectivă carpato-danubiano-pontică a pătruns târziu conceptul furtului gândirii și al încălcării dreptului de autor. Iar dacă înainte de Epoca de Aur a exsistat o perioadă de înflorire autentică a intelectualității, în comunism românii au fost aplatizați, reprimați, cenzurați, fiind îngrădiți în educație și pregătiți ca forță colectivă uniformă de muncă. Păcatul originar al educației a fost însă perpetuat și postdecembrist, nepunându-se accent în educație pe echiparea gândirii, cultivarea și respectarea ei, ci tot pe îmbuibarea tradițională a tinerelor generații. Și, astfel, sfânta ghilimea ce era o chestie, un simbol delimitant pentru o strofă și titlul poeziei lui Arghezi în clasa a III-a, a rămas doar atât. Generații întregi ale prezentului au crescut tot cu lipsa conștientizării valorii propriei gândiri și respectarea gândirii celuilalt.
Păi și atunci? Cum să ne mai mirăm că și într-o miercuri de vară a lui 2019 noțiunea de plagiere încă sună pretențios ori o fiță pentru mulți, ba chiar e acceptată ca instrument de ascensiune util pentru alții. Iar pentru foarte mulți încă sună a procedeu de obținere a alcoolului din prune sau un stil de legat panglici în păr, probabil. Mai toți am copiat la vreun extemporal, la o materie incompatibilă cu noi, în copilărie sau la vreun examen, la o materie pe care o detestam și proful ne detesta pe noi, prin facultate. Dar cu cât e mai înalt nivelul de specializare cu atât mai abject și grav este furtul și toleranța pentru furt.
Așa că… Despre unii politicieni? Despre doctorii polițiși?
Toți o au mare. La procentul de corupție care compensează pentru rușinea mică pe care au clădit un castel de nisip ce sper să se năruie. Dar năruit rămâne și sistemul nostru de învățământ până la cele mai înalte forme, din păcate.
Însă, pentru că există oameni ca Emilia Șercan, speranța moare ultima și sper să ne vindecăm cât de curând posibil de impostură și sentimentul de doctor în Whateverologie al ființei.
Cu toc,
G.
P.S.: „Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.” – Albert Einstein
Surse info:
Sursa foto: Degrees of fun (Amazon) – modificată